unsprezece

Aș vrea să spun că mi s-a acrit de oameni care își clamează principiile și inteligența, că mă înfurie cei care se autocaracterizează ca fiind sensibili, că detest caracterul autoproclamat, verticalitatea interioară și mândria de a se fi născut din maman x și papa y. Aș vrea, dar aș fi la fel de ipocrit cum îi consider pe ei. Adevărul e că mă lasă tot mai rece, că alunec ușor dar sigur pe panta unui scepticism – i-aș spune eu – sănătos, că prefer să evit manifestări și manifestanți ai genului, cum evit strănutoșii în metrou și șmecherii la suprafață.

În ceea ce mă privește, prefer să mă declar neflexibil (inflexibil  ar fi sunat apreciativ, deci ca dracu…), cam prost, unu’ care dă cu mucii în ciorbă, spunând oblu când ceva îl nemulţumeşte sau în contrariază, nealunecatul în “curajul de internet”, unde tot cretinul e leu, deloc dispus la diplomații fade. În schimb, tot mai superficial. Adică ne-profund, ne-sensibil, ne-edulcorat. Adică îndrăgostitul de clipă și nu de urma ei, și nu de umbra ei, și nu de ecoul sau amintirea unei – să spunem – mari iubiri, pe care nicicând n-aș prefera-o unei prezente scufundări în apa fosforescentă a mării de Gura Portiței.

Da, mă autodeclar superficial, ajutat de o memorie catastrofală, care mă face să uit toate sensibăloșeniile vieții mele depășite și să mă uit cu drag la toate amintirile din viitorul pe care mi-l clădește clipa prezentă. Din care vreau să scot cât mai mult, să o storc ca pe o lămâie, să o consum. Ce viitor poate naște un prezent superficial, consumat pe de-a-ntregul (mamă, ce îmi place ideea asta cu “realitatea de consum”, adică cea de care profiți ca de o amantă fierbinte…)? O-ho-ho! Unul uluitor, enorm de mare, cum ar spune cineva.

Fiindcă, așa cum spunea un poet din breasla actorilor (și conform unui spirit românesc “ondulatoriu”, cum îl numea Blaga, am rămaș cu o vocație a roirii și a întoarcerii la matcă), atunci “CÂND NU MAI E NIMICA DE FĂCUT, ATÂT DE MULT SE POATE FACE ÎNCĂ”. Dar asta DOAR când nu mai e nimica de făcut.

Așa încât le las celorlalți șansa măreață, messianică, de a fi sensibili, verticali, principiali, curajoși, morali, ori profunzi, cheltuindu-mi eu clipa, într-un mod insensibil, neflexibil și superficial! Și îi iubesc tot mai mult pe cei care vor să facem împreună un foc de tabără până la cer, într-o noapte cu stele lungi, îmbătați și de aromele muntelui, apoi, peste un an, să fi uitat cu cine dracului a strâns vreascurile în după-amiaza aia.