unsprezece

Țin să vă scriu, în premieră, pe blogul personal. O fac, iată, public. Motivul este unul direct: țin să vă mărturisesc URA mea totală. Ea derivă din următoarele întâmplări, pe care am să le punctez în continuare:

1) Dacă tot m-ați născut în această minunată țară, cu dealuri verzi și câmpii mănoase, arcuită de Carpați și scăldată de Marea Neagră, cu oameni primitori și de omenie, cine dracu v-a pus să mă dați la carte? Dacă, în adolescență, mă ciomăgeați bine când luam drumul liceului, m-aș fi apucat să vând bilete în față la Patria, ori mă făceam cioban, iar azi aveam în țara asta măcar o echipă de fotbal. Copilul ne se școlește, inconștienților, se aruncă în balta vieții, ca să învețe să dea zdravăn din mâini și să ajungă OM!

2) Și când ați, ați văzut că am învățat să scriu, și mă descurc să dezleg literele în silabe și să duc lingurița în sus, nimerind gura și nu ochiul stâng, de ce nu ați reparat situația, lovindu-mă sistematic în cap cu un baros, până când mă reparați și mă aduceați pe drumul cel bun?

3) Dacă totuși ați văzut că mă îndărătnicesc să mă fac actor, de ce dracu nu mi-ați scos un ochi sau nu mi-ați tăiat fața cu un cuțit? Dacă tot nu mi-ați dat țâțe, cur sau pectorali, dacă tot nu aveam bani să îmi îndop pielea cu silicoane, măcar arătam ca dracu și se băteau televiziunile pe mine, să mă ia în orice producție, plină de ciudățenii ale naturii!

Așa, am ajuns ca vai de capul meu, am terminat o facultate, o postuniversitară, un masterat și sunt un nenorocit de doctorand, care își duce viața ca vai de el, neavând altă bucurie decât poveștile frumoase pe care viața, din fericire, le-a urcat pe micul ecran…

Repet, VĂ URĂSC!